Bucuria este superputerea lunii decembrie pentru că în acest cuvânt putem integra toate lucrurile care se vor petrece luna aceasta în BYP. Vom împărți felicitări de Crăciun, vom merge la colindat și, bineînțeles, vom organiza și o petrecere de Crăciun!

Așa că vă invităm să petreceți o lună BYP plină de voie bună, distracție, dar și muncă! Sărbători fericite!

“Bucuria nu stă în lucruri, ea stă în noi!” – Charles Wagner

A venit si luna prieteniei în BYP! Pentru că avem noi voluntari abia intrați „în familie”, ne-am gândit că ar fi bine să punem țara la cale, plănuind BYP Out-uri precum cele de la Muzeul Antipa, de la Opera Națională, așa cum probabil știți deja .
Vizita la Muzeul Antipa ne-a surprins plăcut prin varietatea de animale existente, cât și detaliile legate de mediul lor de viață, anul apariției etc. Spectacolul de operă ne-a impresionat prin costumele elegante purtate de actori, decorurile minunate, profesionalismul și vocile extraordinare ale acestor oameni, și nu în ultimul rând, dramatismul operei în sine.

Chiar dacă vremea începe să se strice, BYP-iștii găsesc mereu soluții pentru „pierderea timpului” cu folos! Și cum SOCIALIZAREA este una dintre valorile organizației, trebuie scoasă în evidență!  Entuziasmați de actualele ședințe și BYP Out-uri, am întârziat puțin cu mult așteptata petrecere de Halloween! Însă în weekend-ul care vine o vom sărbători cu mult drag. De asemenea, am organizat și un BYP Brunch, unde vom discuta vrute și nevrute și îi vom povesti Biancăi Maria Berchez, al 1000-lea prieten BYP de pe Facebook, cum se desfășoară o zi în stilul BYP!

Așadar, PRIETENIA este superputerea lunii noiembrie și vă invităm să o împărtășiți celor din jurul vostru!

Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii. – Aristotel

Imbracati cu eleganta impusa de frumusetea exceptionala a salii de spectacole, am urcat scarile de marmura din marea aula asemenea unor personaje din filme cu regi si regine. Auzind a treia bataie de gong, am trecut pe sub tocul usii impunatoare , intrand in sala, inaintand spre locurile noastre, fiind uimiti de decoratiunile baroce, de candelabrul somptuos, suspendat de centrul  tavanului decorat cu o fresca aurie. Ocupandu-ne locurile, am asteptat cu nerabdare inceperea spectacolului de opera.

Scopul acestui articol nefiind acela de a crea un tablou al salii de spectacole a Operei Nationale din Bucuresti, voi continua prin a spune cat de bine ne-am simtit la acest eveniment. Reprezentatia actorilor si a cantaretilor de opera a fost minunata. Se putea observa profesionalismul acestora si stapanirea de sine de care dadeau dovada in cazul unei piedici intalnite in timpul operei: improvizatia facuta de un actor cand mantia pe care trebuia sa o aseze pe umerii sopranei Silvia Sorina Munteanu s-a agatat intr-un cui batut in cutia pe care acesta statea. Jocul actorilor ne-a lasat profund impresionati. Nu mai vorbesc de vocile minunate pe care acestia le poseda, voci care iti induceau un tremurat, un fior, voci inaltatoare.

Singurul lucru care nu a fost asa cum ma asteptam a fost comportamentul auditoriului. M-a surprins ca ,in secolul al XXI-lea, secol care are asupra sa amprenta pronuntata a internetului , oamenii inca nu stiu ca nu se aplauda in mijlocul unei scene, cand cortina inca nu a fost trasa, nu stiu ca,la sfarsitul operei, oricat de mult ti-a placut reprezentatia, nu fluieri si nu strigi in gura mare, pentru ca, dupa cum scrie si in titlu, evenimentul a avut loc in interiorul cladirii Operei Nationale din Bucuresti, nu pe stadionul de la coltul blocului.

In concluzie, opera sufera o puternica modernizare, devenind mai degraba un mijloc de socializare decat un loc de cultura, probabil, pentru a continua sa aiba o mare influenta asupra noilor generatii. Dupa cum spune insusi Directorul Operei Nationale din Bucuresti, Catalin A. IONESCU, “Atata vreme cat exista public, va exista si opera”. Ma voi juca putin cu semantica si cu implicatiile logice si voi spune: ,,cat timp echipa BYP si alti tineri interesati de cultura vor continua sa mearga la opera, va continua sa existe si opera”

Am fost si noi, BYP-istii, intr-o scurta vizita la muzeu. Ajunsi acolo,intr-o zi de duminica friguroasa,am constatat ca la intrare este o coada lunga de cativa zeci de metri.Dar am parcurs-o si noi pas cu pas fiind motivati de  dorinta de a vedea(pentru unii) sau de a revedea(pentru altii) muzeul.

Incepand cu fascinanta lume  acvatica, am trecut de la exponat la exponat uneori intrigati,alteori fascinati de animalele pe care, desi nu le vedem atat de des, sunt prezente peste tot in jurul nostru.

Avand o noua viziune revolutionara,cei de la muzeu au incercat sa reproduca mediul natural al fiecarui exponat. Putem ,deci ,vizualiza o imagine ampla si explicita a habitatului natural din care fiecare animal prezentat face parte. Astfel, cu cat inaintam mai mult pe culoarele muzeului, cu atat ramaneam mai placut surprinsi de varietatea de animale existente,cat si de organizarea aproape perfecta a lor in functie de mediul de viata ,continente,anul descoperirii etc.

In concluzie,putem spune ca orice schimbare este bine venita si noi ne-am bucurat ca am avut din nou sansa de a vizita un sanctuar plin de cunoastere. Incurajam ,pe aceasta cale, pe toti cei care nu au fost, sa nu mai piarda timpul si sa mearga la muzeu!

Ajunşi acolo ne luăm frumos pantofiorii în primire şi ne îndreptăm spre pistă – prima din dreapta.

Alea iacta est: jocul începe, ordinea este aleatorie. Miha face oficiile; hmm …să existe vreo legătură între acest lucru şi reuşita ei? Nu aş putea spune. Noi ceilalţi, ne bucuram când popicele cădeau ca secerate şi mare ne era uimirea când bila îşi schimba traiectoria, sabotându-ne: ’’How on Earth this happened?’’ Fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi În ceea ce priveşte bilele, simpatiile erau împărţite – mov, albastru, portocaliu, în funcţie de succesul înregistrat anterior.

În a doua rundă Oana a preluat controlul – 4 strikes, unbelievable! În faţa ei nu puteam cere decât îndurare:))

A fost un energizer pentru ziua aceea; o distracţie competitivă, bucurându-ne de proces şi nu neapărat de rezultat. Apoteoza a fost oprirea la clătita uriaşă şi de acolo plimbarea molcomă spre imuabila staţie de metrou.

Curiozitatea mi-a fost satisfăcută, mai mult exerciţiu îmi va îmbunătăţi tehnica!
Pe când o nouă ieşire?